Wednesday, April 23, 2014

Sunt






    Îmi dai toate cuvintele tale, iar eu va trebui să ți le iau pe rând, pe toate. Nu-mi încap așa, năvală.
- Grijă!  Am văzut câteva ce ți-au scăpat în căptușeala descusută. Or când se pierd acolo, așa sfărâmicioase, durează până hojbăi după ele cu degetele tale împiedicate și mari, ai să-ți afunzi mâna până-n pulpana hainei, ca un copil pierdut, să dai ocol tivului și-abia apoi să te-ntorci cu nenorocitul de cuvânt, subțire ca o așchie și-am să zic merci că nu mi-a intrat în talpă întâi. Mici depuneri de catharsis.

   Mă uit prostită. Zâmbet chinuit și indecis. Mă bucur ca să se bucure, se bucură că mă bucur ca să se, dacă nu. Pleacă obidit. Prin coroana trupului fără aparență înșelătoare, neîmbrăcat de straie, trec aerul , apa și lumina pură. Crupa-mi-ți șade trainic, privește, poate trece peste ea orice lucru care-ncape-n cătare. Plecăciuni. Una despre mine. Una întru tine. Până când ne oprim să ne odihnim. Privi-vei.


   Strania excitație a unei uriașe protecții când afli că pentru asta ai crescut tu. Mirată, în schimb, că nu de pricepere e nevoie, firește că nu, e naturală. – granițe respectate, ferme, plăcute, dătătoare și ici și dincolo de siguranță, o deferență reciprocă și un soi de jurământ feudal.


   Cum s-or privi apele astea una pe alta, întreb la adăpost de propriile-mi voci, pe care nu mi le-am auzit pân-acuma deloc. Ferice doar că există, o alta curgătoare, care sapă-n stâncă, unde, iaca și pagoda mea.

    



                                                           - Necuvântătoarea asta?

                                                      - Da, e nebună.


~ 0 comments: ~

~ Post a Comment ~

+

Blogger templates

Followers

Blogroll

About