Egoism

Te-am regăsit. La fel de-ngândurat cum te lăsasem.

Sunt înapoi, la fel de-ncruntată cum mă cunoscusei.

E nevoie de un egoism aparte în a scrie pe blog o dată la 4 ani și atunci tot fără de țintă. Or cel puțin asta aș vrea să creadă cel de dincolo,când eu,de fapt,îmi torn râsete,tresăriri,frustrări,mâhniri mai repede și mai convinsă decât într-o polemică din care știu că trebuie să ies învingătoare.


Constat, nu cu uimire,cum în ultima vreme m-am întors aproape vehement împotriva ceasului.
Revin,încet,încet la obiceiuri și metehne ce le credeam de multă vreme obosite: fotografie, scris și alte doruri aparent trecătoare. M-am îmbolnăvit de nostalgie.

Tot în treacăt,m-a izbit la ceas de seară rece și-ncărcat de ape, un soi de frământare.

„- Îmi dați,vă rog,1 leu sau dacă nu,o țigare? ”

Indignată,m-am poziționat în fața ignoranței convinsă că fac ceea ce trebuie. A fost nevoie de 6 pași numărați   să conștientizez că suntem cu toții traficanți de plăceri împotriva normelor morale. Un așternut uscat în ger. Noapte desfrânată.

Tu pentru cât din ce te-ai vinde?