Farame

      

Fărâme

          Nemaivorbind în cuvinte pentru a nu le consuma, simțindu-le pe terminate, le-am lăsat să se adune la loc. Când m-a străpuns în clavicula dreaptă cu o căutătură. Râdeam. Râdeam întrebându-l de ce stă așa cocârjat pe malul ăsta abrupt și s-a răsucit ca un copil chinuit, care dac-ar explica, ar pierde. 

       - De ce te aduni așa sub mal?

       - Aștept  ca toată lumea să se dezbrace și toată lumea se dezbracă așa cum ar vorbi, eu foarte greu mă primesc să fiu așa cum sunt, și rămân îmbrăcat ca și cum aș fi surd, între o armată de piele goală și netulburată, îmbrăcat de iarnă, șezând și admirându-le zicerea corporală.

         Și m-am legat fedeleș la ochi să nu mai văd ispitele rezolvării. Unde apare o gaură am să brodez pe-o ie locul ceresc. - Dar ce îndrug eu? Căci locul ceresc e sub pământ iar pământescul mănâncă animalic, de foame, cerescul. 

          

         Zgrepțăn în neștire firul roșu, inaptă de fire. Scaldă și-acoperă-mi!